Premierul Florin Cîțu anulează decizia ministrului Sănătății și le transmite părinților să nu vină cu acordul de testare a copiilor din prima zi de școală
Premierul Florin Cîțu l-a criticat astăzi pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru publicarea formularului de consimțământ al părinților pentru testarea antigen a copiilor la școală și pentru recomandarea transmisă de acesta părinților de a duce la școală acordul completat încă din prima zi. “Nu trebuie să vină lumea cu formularul completat la școală. Ar trebui să citim comunicatul Ministerului Educației în acest sens”, a declarat Cîțu. Practic, premierul anulează recomandarea transmisă în urmă cu o zi de Ministerul Sănătății.
“Cineva s-a grăbit sa pună acel document în spațiul public. Pentru că am văzut și comunicatul Ministerului Educației care spune altceva și spune exact ce e în ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății. Vor fi situații excepționale când vor fi aceste teste. Nu testăm pe toată lumea din prima zi. Sunt copii care vor avea simptome și atunci va trebuie să fie completat acel formular. Nu trebuie să vină lumea cu formularul completat la școală.
Întrebat de jurnaliști dacă nu ar fi mai bine ca părinții să vină deja cu formularul de consimțământ completat, pentru ca testarea elevilor care prezintă simptome de COVID-19 să se poată face rapid în școală, premierul liberal Florin Cîțu a răspuns: “Și până acum aveam aceeași situație: la 3 copii într-o clasă [infectați cu COVID-19] se închidea clasa. Nu trebuie să reinventăm lucrurile. Vom merge pe aceleași criterii. Ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății specifică foarte clar situațiile în care trebuie să testăm copiii și când trebuie să fie completate aceste formulare. Detaliile sunt în ordinul comun și Ministerul Educației a comunicat sau va comunica exact pe această temă astăzi, ca să fie foarte clar pentru toată lumea ce se întâmplă cu aceste formulare“.
- De precizat că Ministerul Educației nu publicase, până la ora la care premierul a făcut aceste declarații, niciun comunicat cu privire la testarea rapidă a elevilor în școli.
În ceea ce privește intenția Ministerului Sănătății de a modifica modul de calcul al ratei de infectare, prin includerea focarelor, premierul Cîțu a afirmat că “pentru a schimba ceva trebuie să vedem cum a funcționat ce am avut până acum. Mi se pare că ce am avut până acum a funcționat foarte bine. Dacă există o fundamentare științifică pentru a schimba ceva, sunt gata să o văd. În același timp, sunt adeptul modificării prin simplificare. Vreau să văd exact ce se întâmplă. Dacă există o documentare științifică, o analiză empirică, statistică care să arate că ce s-a întâmplat până acum a avut deficiențe și acele deficiențe pot fi cuantificate bineînțeles că ne vom uita în direcția modificării. Până acum, ceea ce a fost făcut a funcționat foarte bine. Ne uităm că în România numărul de cazuri de internați la ATI rămâne sub 1000, ne uităm la numărul de telefoane la 112, la numărul de internări în spitale și vedem că am gestionat în continuare bine această pandemie. Pot să existe alte analize statistice care să demonstreze contrariul. Le aștept. Dar orice modificare trebuie să meargă în direcția simplificării, nu a complicării lucrurilor“.
Întrebat dacă există tensiuni între el și Vlad Voiculescu, Florin Cîțu a răspuns: “Nu există tensiuni. Da, ne mai contrazicem, pentru că informația nu ajunge la noi în același timp“.
VIDEO Declarațiile premierului Florin Cîțu referitoare la testările rapide din școli, de la minutul 7:48:
Ministerul Sănătății a publicat, vineri seara, formularul de consimțământ al părinților pentru testarea antigen a copiilor la școală și le recomandă părinților să ducă la școală acordul completat încă din prima zi, potrivit G4Media.ro.
„Recomandăm părinților să aducă din prima zi de școală formularul de consimțământ tipărit și semnat, pentru ca elevii să poată fi testați imediat atunci când este nevoie”, precizează Ministerul Sănătății.
Formularul de consimțământ a fost publicat de Ministerul Sănătății vineri, în aceeași zi în care ministrul Vlad Voiculescu a susținut alături de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, o conferință de presă în care au prezentat regulile de deschidere a școlilor, în pandemia de COVID-19. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat în timpul conferinței de presă că părinții vor găsi formularele “pe site-ul ministerului. Recomandarea este să le completeze cât mai repede“.
“Este recomandarea noastră ca toți părinții să-și dea acordul pentru testare. E o măsură pentru siguranța tuturor“, a anunțat vineri Vlad Voiculescu.