Premii Eco – Pentru un municipiu curat trebuie să ne dăm mâna „Romanul, curat și verde” – ediția a X-a
Miercuri, 15 mai, în cadrul celei de-a X-a ediții a Zilelor municipiului Roman, a avut loc premierea câștigătorilor concursului de curățenie ”Romanul, curat și verde” – desfășurat în perioada 18 martie – 19 aprilie 2019, prilej cu care primarul Lucian Micu i-a premiat pe romaşcanii care s-au implicat în acţiuni de întreţinere şi amenajare a spaţiilor din proximitatea locuinţei sau a locului de muncă. Ajuns la ediţia a X-a, concursul s-a bucurat de prezenţa a 23 de competitori, fiind acordat și un premiu special pentru instituția care, an de an, s-a implicat în a îngriji și înfrumuseța spații din oraș.
Premii s-au acordat pentru următoarele categorii de participanţi: instituţii de învăţământ, organizaţii neguvernamentale, persoane fizice și asociaţii de proprietari. La prima categorie s-au înscris 7 instituţii, mențiune primind: Școala ”Alexandru Ioan Cuza”, Școala ”Vasile Alecsandri” și Școala Carol I. Locul III a fost obținut de Colegiul Tehnic ”Danubiana”, locul II a revenit Liceului Tehnologic ”Vasile Sav”, iar premiul I a fost obținut de Școala ”Mihai Eminescu”.
Două organizații neguvernamentale s-au înscris la ediția din acest an a concursului ”Romanul, curat și verde”, locul II fiind obținut de Asociația Kult Generation, iar premiul I a fost primit de Asociația Mușatinii. La competiție s-au înscris și trei persoane fizice, Lăcrămioara Elena Anton obținând locul III, Valentin Ursu – locul al II-lea și Alois Neculăeș primind premiul I.
De asemenea, 11 asociaţii de proprietari s-au preocupat de înfrumusețarea spațiilor pe care le au în administrare, primind următoarele premii: mențiune – Asociația nr. 1ALPS, Asociația nr. 48, Asociația nr. 22, Asociația nr. 2, Asociația nr. 13, Asociația nr. 32, Asociația nr. 6, Asociația nr. 39; locul III – Asociația de proprietari nr. 16; locul II – Asociația nr. 36 și locul I – Asociația nr. 4B.
Datorită faptului că anul acesta s-au împlinit zece ani de la lansarea acestui concurs, autoritățile au acordat Colegiului Tehnic Miron Costin marele premiu, pentru implicarea anuală de excepție a instituției.
Premiile oferite au constat în mașini de tuns iarba, suflătoare/aspiratoare de frunze și ghivece cu flori.