Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Președinte CJ Neamț Ionel Arsene: Continuăm modernizarea a 24 de obiective de infrastructură rutieră județeană, prin PNDL!

0

Am semnat actele adiționale pentru a moderniza alte 24 de drumuri și poduri județene, pentru care este asigurată finanțare prin Planul Național de Dezvoltare Locală 2.
Vreau să fie totul pregătit din punct de vedere logistic și din momentul în care condițiile meteorologice vor permite, să începem în forță reabilitarea obiectivelor la care mai avem de lucru prin acest program.
PNDL a început în 2017, când am făcut primele demersuri pentru a primi finanțarea necesară ca să reabilităm infrastructura rutieră județeană. La începutul programului am solicitat fonduri pentru 72 de obiective și s-au asigurat bani pentru 55. Dintre acestea, 31 au fost între timp reabilitate și de cum va permite temperatura exterioară vom începe lucrările la celelalte 24. Deși termenul final al PNDL 2 este 31 decembrie 2024, vreau să terminăm cât mai repede aceste intervenții.
În paralel cu proiectele prin PNDL, în județ se modernizează alte 48 de poduri și drumuri, cu fonduri de la bugetul local. Aceste lucrări au început în 2020. Urmăresc să nu existe sat în județul nostru în care să nu reabilităm căile de rulare.
Asigurarea unei infrastructuri rutiere moderne în tot județul este unul dintre obiectivele mele de președinte al Consiliului Județean Neamț.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.