Președinte CJ Neamț Ionel Arsene : Ieri am avut o zi în care am simțit satisfacția muncii mele din ultimii ani!
Ieri am avut o zi în care am simțit satisfacția muncii mele din ultimii ani!
Eforturile pe care le-am depus atât pe plan administrativ cât și politic mi-au fost apreciate la nivel european! Spre satisfacția mea, am fost numit membru în Comitetul Regiunilor (CoR), de către Consiliul Uniunii Europene. Voi deține această funcție timp de 5 ani, începând cu data de 25 ianuarie 2020.
CoR este un organism consultativ al UE, format din reprezentanții celor 28 de state membre, aleși la nivel local și regional. Ca delegat al României, îmi voi putea exprima în mod direct opiniile cu privire la legislația UE care are impact asupra regiunilor și orașelor.
Vă asigur, dragi nemțeni, că vă voi reprezenta cu cinste în acest comitet european, unde îmi voi desfășura activitatea alături de exponenți din toate statele UE, reprezentanți ai unor organisme regionale sau locale, titulari ai unui mandat electoral sau lideri politici.