Primar Leonard Achiriloaei: Am avut o nouă întrevedere cu romașcanii – de această dată, în Aleea Liliacului!
Așa cum am promis, continui întâlnirile cu cetățenii, dorind să fiu prezent în toate zonele din oraș și să răspund solicitărilor adresate. De această dată, am vizitat Aleea Liliacului, acolo unde am stat de vorbă cu reprezentanții Asociației de Proprietari și cu cetățenii pe care i-am întâlnit.
Împreună, am întocmit o listă de necesități – o parte urmând să fie rezolvate de către administrația locală în următoarea perioadă de timp, iar pentru o alta vor fi demarate procedurile impuse de lege. Vorbim despre intervenții la rețeaua de canalizare, despre o fostă centrală termică abandonată – din păcate proprietate privată, despre un părculeț de joacă la care vom interveni pentru siguranța copiilor și bineînțeles despre amenajarea unor noi locuri de parcare și completarea cu mobilier urban.
Mă bucur că am întâlnit oameni gospodari, deschiși dialogului și dornici să conlucreze.
Le mulțumesc celor care au participat la discuții, s-au interesat, au pus întrebări și au avut răbdarea de a asculta răspunsurile!