Primar Leonard Achiriloaei: Continuăm curățenia de primăvară în municipiul Roman!
În aceste zile frumoase de primăvară echipele Primăriei au început refacerea marcajelor rutiere, plantarea florilor, curățarea zonelor verzi și văruirea tulpinilor pomilor. Totodată, se lucrează la înlocuirea mobilierului stradal deteriorat și revopsirea acestuia, precum și la refacerea pavajelor la trotuarele care au suferit denivelări.
Până în prezent au fost realizate acțiuni de întreținere a spațiilor verzi în mai multe zone ale orașului, acestea fiind programate în funcție de specificul lor, pe toată durata primăverii.
Zilele următoare dăm startul campaniei de plantare din acest an, primele zone vizate fiind Ștrandul Municipal, Parcul Zăvoi și Parcul Municipal.