Primar Leonard Achiriloaei: La ceas aniversar, felicitări și mult succes întregului colectiv al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni!
Am luat parte la manifestările prilejuite de împlinirea a 60 de ani de activitate a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, având convingerea că de-a lungul acestor ani, oamenii care au lucrat aici au pus în slujba profesiei lor tot ce au avut mai bun pentru dezvoltarea agriculturii din România și nu numai.
Atunci când vorbim despre agricultură ne gândim în primul rând la întemeietorul științei agricole românești – Ion Ionescu de la Brad, născut la Roman, cetățean de onoare al municipiului nostru – cel care a contribuit la „îmbogățirea” tezaurului gândirii și științei mondiale.
O altă mare somitate în acest domeniu – academicianul Gheorghe Ionescu Șișești spunea: „Ca naţiune, ne-am legat speranţele de o ramură a economiei – Agricultura. Uneori speranţele au devenit realitate. Alteori speranţele au rămas doar speranţe. Dar oare cine transformă speranţa în realitate? Oamenii au această menire, oamenii au această putere!” De această dată, oamenii care au trudit la realizările Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni au prezentat cu mândrie rezultatele a generații de cercetători și specialiști.
Mă bucură faptul că administrația publică locală a susținut și apreciat mereu activitatea acestei instituții de prestigiu, chiar în acest an Primăria Municipiului Roman, oferind un premiu de excelență doamnei doctor în agricultură Cătălina Druțu pentru cercetările efectuate și apreciate la nivel internațional.
Consider că este foarte important pentru fiecare instituție să-şi cunoască trecutul, efortul deosebit, strădania şi munca tuturor celor care au contribuit la prestigiul ei, la evoluţia sub toate aspectele. Le urez la mulți ani, îi felicit pe organizatori – în special pe doamna director dr. ing. Elena Trotuș!