Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Primar Leonard Achiriloaei: Modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul Roman, începută în această primăvară, continuă! Sursele de iluminat cu LED, completează aspectul urbanistic deosebit al orașului nostru!

0

Modernizarea iluminatului public a fost o necesitate, atât din punct de vedere al creșterii vizibilității pe timp de noapte, cât și din punct de vedere al eficientizării consumului de energie. Lucrările au loc etapizat, în aceste zile fiind înlocuite lămpile de pe Bulevardul Roman Mușat. Alături de celelalte lucrări peisagistice care au avut loc, centrul municipiului se poate compara în acest moment cu oricare alt oraș modern occidental.
Proiectul prevede înlocuirea unui număr de 4.437 de corpuri de iluminat cu surse LED, proiectoare pentru iluminatul trecerilor de pietoni alimentate fotovoltaic și amplasarea a două stații de încărcare pentru autovehiculele electrice. De asemenea, este prevăzută și extinderea rețelei existente în zonele unde iluminatul este deficitar, pe străzile Teiului și Bulevardul Nicolae Bălcescu, precum și modernizarea unui tronson de rețea.
Iluminatul public va fi gestionat printr-un sistem inteligent de comandă și diagnoză, care va permite în timp real accesul la parametrii de funcționare ai rețelei. Până la finalul acestui an vor fi schimbate toate lămpile vechi aflate pe raza municipiul Roman.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.