Primar Leonard Achiriloaei: Vă îndemn să participați la prima etapă a Recensământului Populației și Locuințelor!
Așa cum știți, organizarea unui recensământ are loc o dată la zece ani și este o acțiune extrem de importantă pentru reactualizarea datelor referitoare la populaţia stabilă din fiecare localitate. Pentru implementarea unei strategii de dezvoltare cât mai aplicate la nivel național, este nevoie de cunoașterea numărului de locuitori rezidenți și gradul de ocupare al locuințelor.
�Până pe 15 mai 2022, fiecare dintre noi se poate autorecenza online, fără a fi nevoie de o interacțiune fizică cu o persoană desemnată în acest sens. Vorbim despre o premieră pentru țara noastră, întrucât acesta este primul recensământ „fără hârtie”, prin care datele sunt colectate în mod sigur, eliminând posibilitatea unor erori de transcriere a datelor.
Tot ca o noutate, de această dată, fiecare persoană care se autorecenzează va beneficia de o zi liberă. Chestionarul poate fi completat accesând platforma: https://autorecenzare.insse.ro/.
Totodată, este important de știut faptul că, pentru toți cei care au nevoie de asistență în acest sens, Primăria Municipiului Roman asigură îndrumarea necesară în 8 puncte de recenzare asistată. Acestea se află în următoarele locații: la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, la Școala Gimnazială „Roman-Mușat”, la sediul administrativ al Pieței Centrale, la Biroul de Stare Civilă, la Direcția Locală pentru Evidența Persoanelor, la Școala Gimnazială „Carol I”, la Școala de Artă „Sergiu Celibidache” și la Școala Gimnazială „Calistrat Hogaș”.