Primaria Roman scoate la concurs un post de șef serviciu
Primăria Roman anunţă organizarea concursului în vederea ocupării pe durată nedeterminată a funcţiei publice vacante de conducere, de şef serviciu al Serviciului Control, calitate, monitorizare mediu şi marketing instituţional.
Condiţiile generale de participare la concurs sunt cele prevăzute la art. 465 din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ.
Condiţiile specifice: – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe juridice; – studii de masterat în domeniul administratiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice; – să îndeplinească condiţiile de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de conducere de minim 5 ani;
Principalele atribuţii ale postului: 1. Planifică, organizează, coordonează, conduce şi evaluează/controlează activitatea următoarelor structuri organizatorice aflate în subordine: – Biroul monitorizare mediu – Biroul control, strategii şi marketing instituţional, alcătuit din: Compartiment control intern managerial; Compartiment strategii, marketing instituţional şi managementul calităţii. 2. Asigură îndrumarea metodologică şi după caz, secretariatul structurii (comisiei/echipei/ grupului) pentru: implementarea, funcţionarea, dezvoltarea si autoevaluarea sistemului de control intern managerial, a sistemului de management al calităţii, precum şi pentru implementarea, monitorizarea şi evaluarea gradului de implementare a cerinţelor Strategiei Naţionale Anticorupţie; 3. Identifică soluţii/ măsuri pentru aplicarea politicilor/ strategiilor la nivel local şi elaborarea documentelor strategice de dezvoltare instituţională; 4. Asigură monitorizarea elementelor şi factorilor de mediu, precum şi consilierea, informarea, conştientizarea şi educarea cetăţenilor cu privire la protecţia mediului; 5. Întocmeşte şi supune spre avizare Primarului, proiecte de hotărîri ale Consiliului Local care vizează sfera de activitate a serviciului ; 6. Asigură realizarea obiectivelor generale şi specifice aprobate pentru structura organizatorică pe care o coordoneză si furnizeaza datele si informatiile specifice solicitate; 7. Elaborează materialele informative care-i sunt solicitate pentru şedintele de analize de management; 8. Asigură şi ţine sub control implementarea corecţiilor şi acţiunilor corective rezultate în urma auditurilor interne/externe care au fost efectuate şi informează conducătorii echipelor de audit/ Primarul asupra finalizării acestora; 9. Asigură cadrul desfăşurării auditului public intern/extern şi al controalelor interne/externe, punând la dispoziţia auditorilor/echipelor de control documentele solicitate; 10. Păstrează confidenţialitatea tuturor informaţiilor şi datelor la care are acces ; 11. Utilizează datele şi informaţiile la care are acces numai în scop strict profesional; 12. Respectă prevederile Regulamentului Parlamentului European nr. 679/2016 privind protecţia datelor cu caracter personal precum şi toate reglementările interne care vizează acest subiect; 13. Întocmeşte sau vizează şi semnează răspunsuri la corespondenţa adresată serviciului, cu încadrarea în termenele impuse; 14. Întocmeşte programul anual de instruiri interne, asigură organizarea instruirilor interne în cadrul serviciului, întocmeşte rapoartele de instruire, precum şi raportul anual al instruirilor interne efectuate; 15. Întocmeşte rapoartele de evaluare profesională individuală pentru personalul din subordine ; 16. Propune promovarea profesională pentru personalul din subordine, în condiţiile legii ; 17. Propune sancţionarea personalului din subordine în cazul încălcării disciplinei sau al neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu ; 18. Asigură programarea şi avizează efectuarea concediilor de odihnă de către personalul din subordine ; 19. Îndrumă şi asigură aplicarea prevederilor legale în activitatea desfăşurată de salariaţii din subordine, organizează lucrul în echipă ; 20. Vizează lunar foaia de prezenţă pentru personalul din subordine ; 21. Asigură respectarea cerinţelor prevăzute de: Ordinul S.G.G. nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităţilor publice;
Procedurile şi instrucţiunile privitoare la sistemul de control intern managerial şi managementul calităţii; Regulamentul intern al aparatului de specialitate al primarului şi al serviciilor publice de interes local fără personalitate juridică; Regulamentele interne specifice; Codul de etică şi integritate al funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul Municipiului Roman; Procedurile, instrucţiunile şi legislaţia SSM si SU aplicabile; Bibliografie specifică: – Ordinul SGG privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice; – SR EN ISO 9001: 2015. Sisteme de management al calităţii. Cerinţe; – H.C.L. nr.10/28.01.2016 privind aprobarea „Strategiei Integrate de Dezvoltare a Municipiului Roman pentru perioada 2014-2027”; – H.G. privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2016-2020, a seturilor de indicatori de performanţă, a riscurilor asociate obiectivelor şi măsurilor din strategie şi a surselor de verificare, a inventarului măsurilor de transparenţă instituţională şi de prevenire a corupţiei, a indicatorilor de evaluare, precum şi a standardelor de publicare a informaţiilor de interes public; – O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare; – Legea nr.265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2005; – O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, Partea a VI-a, Titlul I şi II; – Constituţia României(r). Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora. Dosarele vor conţine în mod obligatoriu următoarele documente: formularul de înscriere prevăzut în anexa nr.3ü ( www.primariaroman.ro/organizare/carieră); curriculum vitae, modelul comun european;ü copia actului de identitate;ü copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestăü efectuarea unor specializări şi perfecţionări; copie a diplomei de master sau de studii postuniversitare în domeniulü administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz; copia carnetului de muncă şi, după caz, a adeverinţei eliberate de angajatorü pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice; copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu celü mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului; copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare pentru efortü fizic, în cazul funcţiilor publice pentru a căror ocupare este necesară îndeplinirea unor condiţii specifice care implică efort fizic şi se testează prin probă suplimentară; cazierul judiciar;ü declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sauü lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia. Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, în vederea certificării pentru conformitatea cu originalul. Concursul de recrutare constă în 3 etape succesive: a) selecţia dosarelor de înscriere; b) proba scrisă; c) interviul. Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi „admis” la etapa precedentă. Concursul se va desfăşura în data de 19.11.2019, ora 10:00, proba scrisă. Interviul se va susţine, de regulă, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise. Locul de desfăşurare al concursului: sediul primăriei Roman. Dosarele se depun în termen de 20 de zile de la data afişării anunţului, până la data limită de 05.11.2019, ora 16:00, la cam. 62, Serviciul resurse umane, salarizare, sediul primăriei. Date de contact: Serviciul resurse umane, salarizare din cadrul Primariei Roman, cam. 62, tel.0233/208609