Priorităţile consilierilor judeţeni PNL în noul mandat: Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, drumuri exprese Piatra-Neamţ – Bacău şi Piatra-Neamţ – Roman, infrastructura APA SERV şi podul de la Luţca
Cei 14 consilieri judeţeni ai PNL Neamţ şi-au preluat, vineri (25 octombrie), mandatele cu care au fost învestiţi de nemţeni şi au jurat că vor îndeplini cu bună credinţă tot ce le stă în putere pentru binele tuturor locuitorilor.
Priorităţile de la care PNL Neamţ nu va face rabat în actuala legislatură a CJ Neamţ sunt:
- Infrastructura sanitară, cu prioritate Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ dar şi celelalte unităţi sanitare din judeţ;
- Infrastructura rutieră, cu prioritate Drumul Expres Piatra-Neamţ – Bacău, Drumul Expres Piatra-Neamţ – Roman, Varianta Ocolitoare a municipiului Piatra-Neamţ, pasarela rutieră din municipiul Roman precum şi susţinerea construirii autostrăzilor A7 şi A8;
- Infrastructura de apă şi canalizare prin accesarea de fonduri europene pentru Compania Judeţeană APA SERV;
- Construirea în regim de urgenţă a podului de la Luţca
În afara de aceste proiecte majore, PNL Neamţ are în vedere implementarea unor proiecte în turism dar şi orice alt domeniu care va creşte calitatea vieţii locuitorilor şi va face din judeţul nostru unul atractiv atât pentru turiştii din ţară şi din străinătate, cât şi pentru dezvoltarea mediului de afaceri.
PNL Neamţ are toată disponibilitatea şi deschiderea să stea la masa negocierilor politice, pentru a găsi cele mai bune şi corecte decizii, astfel încât să fie puse în practică toate proiectele benefice judeţului Neamţ.
Cei 14 consilieri judeţeni ai PNL Neamţ care au depus jurământul sunt oameni cu experienţă politică care provin din mediul privat şi reprezintă toate zonele judeţului Neamţ:
George Lazăr
Valentin Constantin Stavarache
Dumitru Acatrinei
Andrei Aciocârlănoae
Bogdan Silviu Ardeleanu
Lucian Blaga
Laurenţiu Gheorghe Creţu
Marius Cristi Grădinaru
Mihaela Elena Isciuc
Mihăiţă Istrate
Ioan Merau
Mihai Andrei Mocanu
Mihai Doru Stoica
Vlad George Ţapu-Nazare
Biroul de presă al PNL Neamţ
Sursa foto CJ Neamț