Raed Arafat, declarații despre imunitatea dată de vaccin. Deplasările în străinătate, fără carantină pentru persoanele vaccinate
Secretarul de stat Raed Arafat, a spus că analiza perioadei de imunizare după vaccinul anti-Covid este încă în desfășurare: ”nimeni nu poarte să vină să zică cu certitudine că imunitatea durează trei ani pentru că vaccinul nu există de trei ani”.
Acesta a adăugat că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 au şansa ca la vară să meargă în concedii, în străinătate, fără a fi obligaţi să stea în carantină.
Principalele declarații ale lui Raed Arafat:
„La acest moment, până acum, din momentul în care am început să ne vaccinăm și de când au fost testările înainte știm că imunitatea continuă.
Pentru că persoanele care au fost testate și au intrat în studii, ele în continuare sunt evaluate la numărul de anticorpi, la imunitate – dacă scade, dacă rămâne, dacă dispar anticorpii, dacă nu dispar.
Cu cât trece timpul mai mult și semnalele sunt că imunitatea este valabilă și acum înseamnă că timpul se prelungește. Deci la acest moment, chiar vreo 6-8 luni, deja au făcut teste pentru cei care au fost vaccinați și nimeni n-a venit să zică – «Atenție, a scăzut!».
Și cu cât timpul trece și testele demonstrează că anticorpii sunt prezenți, cu atât valabilitatea acestei vaccinări este mai lungă.
În acest moment, nimeni nu poarte să vină să zică cu certitudine că imunitatea durează trei ani, pentru că vaccinul nu există de trei ani, ci există de câteva luni.
Din cauza asta spunem că analiza pe durata imunității, dovada ei este trecerea timpului și testele care se fac pe cei care au participat la studii și care, din ce am înțeles, urmează să fie testați periodic timp de doi ani, cel puțin”.
Declarații făcute la Digi24.