Raport de activitate SALVAMONT ROMANIA pentru luna iunie 2018
Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna iunie a anului 2018, a celor 39 de structuri judeţene sau locale salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România. Luna iunie, chiar dacă este o lună de debut a sezonului de vară, este caracterizată ca o perioadă cu activitate turistică intensă, cu un număr foarte mare de turişti pe munte, fapt ce a impus asigurarea asistenţa de salvare montană la un nivel ridicat, zilnic, un număr de 250 – 300 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare a sporturilor montane, în punctele medicale şi de intervenţie din cca 90 de posturi şi baze salvamont.
In această perioadă salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 223 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 322 de persoane. Dintre acestea, 94 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, 4 persoane elicopterelor de salvare SMURD-IGAV, iar 3 victime serviciilor IML.
Prin Dispeceratul Național Salvamont-Vodafone au fost primite, direct, 146 de apeluri prin care anunţau accidente montane, restul apelurilor de urgenţă fiind primite şi preluate direct de către salvamontişti prin Serviciul Unic de Urgență 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont. De asemenea, în cursul lunii iunie s-au primit 1183 apeluri prin solicitau informații despre zona montană, dintre acestea, 744 apeluri au fost înregistrate la Dispeceratul National Salvamont-Vodafone, restul de 439 apeluri fiind făcute direct structurilor salvamont locale sau județene.
In cursul lunii iunie salvamontiştii au asigurat asistenţa de specialitate la un număr de 29 de competiţii sportive cu caracter montan , competiţii la care s-au înregistrat peste 10.300 de participanţi.
În cadrul celor 39 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial si care deţin personal pregătit profesional si atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează un număr de circa 800 de salvatori montani atestaţi, dintre care peste 250 sunt salvatori montani angajaţi.
Cunoscând specificul şi numărul mare de intervenţii din sezonul de vară, în toate zonele din ţară în care se practică intensiv sporturile de vară, pe traseele turistice, în bazele, posturile şi refugiile salvamont, serviciile salvamont vor continua să asigure efective maxime de salvatori montani, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente.
Echipele salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont ( 0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.
Sursa Salvamont Neamț