Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Report record la Joker la categoria I de peste 6,49 milioane de euro

0

Un report de peste 32,11 milioane lei (peste 6,49 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în cadrul tragerilor loto de joi, potrivit unui comunicat transmis de Loteria Română.

La Loto 6/49, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 5,4 milioane lei (peste 1 milion de euro), iar la Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 3,13 milioane de lei (peste 634.700 de euro).

De asemenea, la Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 397.000 de lei (peste 80.300 de euro).

Potrivit sursei citate, la jocul Loto 5/40 la categoria I se înregistrează un report ce „sare” de 53.400 de lei (peste 10.800 de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report în valoare de peste 92.300 de lei (peste 18.600 de euro).

Totodată, la Super Noroc se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 93.900 de lei (peste 19.000 de euro).

Joi, 20 ianuarie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 ianuarie, Loteria Română a acordat 35.910 câştiguri în valoare totală de peste 2,35 milioane lei.

La tragerea Joker de duminică, 16 ianuarie, la categoria a II-a s-au înregistrat doua câştiguri în valoare de 169.606,08 lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la o agenţie din Piatra Neamţ şi la o agenţie din Bucureşti, sectorul 3.

De asemenea, la tragerea Loto 6/49 de duminică, 16 ianuarie, la categoria a II-a s-au înregistrat două câştiguri în valoare de 89.550,20 lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la o agenţie din Fălticeni, jud. Suceava şi la o staţie de plata SelfPay. Agerpres

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.