Reușită pentru CSM Roman: micii tenismeni s-au impus într-un nou turneu oficial al Federației Române de Tenis
În perioada 26-28 martie, arenele de tenis ale Clubului Vergilius din Iași au găzduit întrecerile din cadrul Turneului de tenis „Cupa Primăverii”, desfășurat sub egida Federației Române de Tenis.
Clubul Sportiv Municipal Roman a fost reprezentat la categoria 12 ani – dublu, de tenismenul Tudor Teodor, care a reușit să termine neînvins meciurile competiției, asigurându-și astfel locul I pe podium. Alături de acesta, tot pe podium s-au aflat și sportivii Loghin Delia, Balașcă Ana și Ciobanu Fabian, antrenați de instructorul Ionel Cobuz.
Romașcanii vor bifa următoarele competiții chiar în acest weekend, atunci când vor participa la Trofeul Mizar – în municipiul Bacău, respectiv la Circuitul Național Dacia – Onești.