Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Revoltător: La Roman, PSD-iștii se joacă cu nervii a zeci de mii de oameni

0

Lucrările de întreținere începute recent la podul de la Horia, pe E85, lângă Roman, au reușit să dea traficul peste cap, să crească poluarea și timpul petrecut în trafic, să sporească starea de nervozitate a șoferilor nemulțumiți. Romașcanii, locuitorii din Zona Metropolitană și cei care tranzitează orașul sunt nevoiți să suporte premeditata bătaie de joc a PSD.  

Creatorii acestui adevărat dezastru sunt Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, și Adrian Niță, prefectul județului, cei care au dat ordin la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, condusă tot de un PSD-ist, Ovidiu Mugurel Laicu, ca această lucrare să fie executată acum, în luna august, când se înregistrează cele mai mari valori de trafic. Acum, în perioada concediilor, acum, când mulți dintre cei plecați la lucru în străinătate se întorc acasă. 

Nimeni nu contestă necesitatea executării acestor lucrări. Doar că ordinul de începere putea fi dat în lunile iunie, iulie, sau în luna septembrie, nefiind vorba de lucrări complexe, ci de acoperirea rosturilor de dilatație de la pod, lucrări de întreținere care se execută periodic. 

Scopul lui Ionel Arsene și al lui Adrian Niță este unul evident: încearcă să discrediteze actuala administrație locală liberală. Incapabili să genereze un proiect sustenabil pentru Roman, cei doi recurg la manipulări de cea mai joasă speță, cu speranța, deșartă de altfel, că vor mai câștiga ceva puncte.  

Dar vorbim și despre o evidentă lipsă de respect la adresa tuturor celor nevoiți să suporte acest calvar, totul din rațiuni politice, electorale. Pentru Ionel Arsene și Adrian Niță respectul este însă ceva volatil. 

În mod normal, cei doi ar trebui să-și ceară scuze pentru tot haosul creat, doar că, așa cum îi știm, vor sări și vor spune că ne opunem executării acestor lucrări. Nimic mai fals. Nu ne opunem, doar sancționăm disprețul celor doi la adresa romașcanilor, a locuitorilor din Zona Metropolitană și a celor care tranzitează orașul. 

Leonard Achiriloaei,

Primarul municipiului Roman

Sursa foto PNL Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.