- PSD – 30,4%
- PNL – 25,9%
- USR+ – 15,4%
- AUR – 9%
- UDMR – 6,2%
- PMP – 4,9%
Rezultate alegeri parlamentare 2020, situație pe județe și Municipiul București
Rezultatele oficiale de la BEC, parţiale şi finale, sunt publicate şi actualizate pe măsură ce se vor încheia numărătorile în secţiile de vot.
Prezența la vot pentru alegerile parlamentare 2020, foarte scăzută
Peste 5,7 milioane de români au votat duminică, până la ora 21:00, la alegerile parlamentare, ceea ce înseamnă o prezenţă de 31,84 %. În Bucureşti, prezenţa la ora 21:00 era de 31,16 %.
Liderii principalelor partide politice au făcut declarații imediat după închiderea urnelor și au transmis un mesaj la unison, pentru membrii de partid din secțiile de votare, să nu plece până nu se numără ultimul vot.
Ludovic Orban: “PNL consideră că este câştigătorul acestor alegeri”
“Având în vedere că, în cercetarile sociologice nu sunt cuprinse voturile exprimate între orele 19:30 şi 21, nu sunt cuprinse nici cele din diaspora şi care continuă să se exprime, PNL consideră că este câştigătorul acestor alegeri. Atât câştigătorul moral, cât şi câştigătorul la finalizarea procesului de numărare voturilor. Le mulţumesc tuturor românilor, care au decis să îşi exercite dreptul fundamental la vot, în ciuda campaniilor mincinoase şi a descurajării practicate de anumite partide. Sunt încrezător că opţiunile cetăţenilor care au venit la vot s-au respectat şi sunt foarte încrezător în capacitatea PNL de a construi o majoritate parlamentară alături de forţele democratice euroatlantiste”, a precizat Orban.
Ciolacu: “PSD are un ușor avantaj”
“Am studiat exact cifrele de la exit-poll cât şi cele secundare. Există un uşor avantaj al PSD. Mi-e greu de crezut, dacă toţi reprezentnaţii PSD vor rămâne până la ultimul buletin de vot, se va confirma faptul că PSD e pe primul loc. Le mulțumesc românilor că au sancționat această batjocură la adresa lor în ceea ce privește gestionarea pandemiei, închiderea școlilor, închiderea piețelor, închiderea bisericilor, intrarea în faliment a mii de societăți cu capital românesc și a sute de mii de șomeri în ultimele 6 luni. E nevoie de un guvern capabil, care are soluții, care știe să rezolve adevăratele provocări ale românilor și le mulțumesc în mod deosebit românilor care au mers la vot, pentru că și-au învins teama în ceea ce privește viața lor, dar au înțeles necesitatea că acest Guvern Orban să plece acasă”, a declarat liderul PSD.
USR PLUS nu intenționează să negocieze cu PSD
“Vreau să mulțumesc tuturor candidaților, delegaților care se află acum în secțiile de vot și pe care îi rog să fie atenți la numărătoarea votului. Îi rog să fie atenți până la capăt. USR PLUS nu intenționează să negocieze cu PSD pentru guvernare. Intrăm într-o fază politică matură pentru USR PLUS”, a spus Dacian Cioloș.
George Simion, lider AUR: “Bătălia nu s-a terminat”
“Această primă bătălie nu s-a terminat deloc. Estimările noastre arată un număr de 500.000 de voturi pentru AUR. Orice reprezentant din secţia de votare care este sub sigla AUR să rămână până la final până are în mână o copie după procesul verbal. Scorul nostru electoral nu e arătat de sondaje, scorul nostru electoral trebuie să ajungă la 8-9%. Ce este sub această cifră constituie un semn mare de întrebare pentru noile noastre acţiuni. Votul este sfânt, democraţia este sfântă, o să facem orice este nevoie pentru libertatea românilor.” a declarat George Simion.