REZULTATELE BURSEI PENTRU ABSOLVENȚI
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a organizat, anul acesta, cea de a doua bursă a locurilor de muncă, la care s-au prezentat 77 agenți economici și au fost puse la dispoziția celor aflați în căutarea unui loc de muncă 729 locuri de muncă, solicitate de 579 de persoane. Au fost selectate 146 de persoane, din care 37 au fost angajate pe loc. În zona Roman s-au prezentat 33 agenți economici care au pus la dispoziție 275 de locuri de muncă, la care au aspirat 280 de șomeri, 78 fiind selectați și 13 încadrați pe loc.
Așa cum am subliniat și cu alte ocazii, agenții economici din zona Roman nu oferă nici un loc de muncă pentru absolvenții cu studii superioare, astfel de absolvenți fiind căutați doar în capitala județului, unde numărul acestora rămâne același, de câteva săptămâni. Agenții economici de la Piatra Neamț au nevoie de 13 absolvenți de facultate, în special ingineri.