România “scapă” la armament și nu protestează nimeni – editorial

Ne-am obișnuit să ieșim în stradă pentru aproape orice. Adică nu e greu să vezi, cu ochiul liber că ultimii 25 de ani nu sunt altceva decât un protest aproape continuu. 

De la grevele sistemului de sănătate, la proteste cadrelor didactice, nenumăratele nemulțumiri strigate în piață ale celor de la CFR sau a lucrătorilor Metrorex, din nou cadrele didactice (aproape la fiecare început și sfârșit de an școlar), minerii, #rezist, pro si contra guverne, care or fi fost acestea, pensionarii, tinerii, studenții sau pușcăriașii… aproape toate categoriile de oameni au protestat, la un moment dat.

Așadar, ultimii 25 de ani reprezintă mai mult proteste decât rezolvări. Evident, fiecare persoană este și se simte îndreptățită să protesteze. Fiecare are dreptul să își facă vocea auzită. 

Dar, pentru că există și un “dar”, care este scara valorii protestului? Ce e important și ce nu? Ce privește comunitatea și ce privește individul? Unde se trage linia pentru un protest cu adevărat important, care să schimbe fața unei țări?

Se protesteaza des pentru măriri salariale. Motiv individual. Se protesează pentru condiții mai bune de muncă. Motiv comun. Care e mai important, ca protest, care să merite acoperire media mai mare?

Zilele trecute, deștepții din Parlament au dat liber la arme letale și nimeni n-a spus nimic. Auziți? La ARME LETALE! Cu glonț, adică. Oricine poate cumpăra așa ceva, cu condiția să nu fi fost condamnat pe viață. Fostul regim al armelor și munițiilor nu le-a plăcut. Siguranța pe care ți-o oferea lipsa armamentului de pe stradă n-a fost bună. 

În condițiile actuală, cu o opoziție aproape invizibilă, orice descreierat poate cumpăra armamentul și muniția aferentă. Și, ironic vorbind, adevărul e că nu există niciun exemplu în lume, la care să ne uitam, nu? Statisticile arată că acolo unde există o legislație relaxată în ce privește armele, există o creștere sănătoasă a infracțiunlor violente, cu arme de foc.

Dar pentru asta… nu protestează nimeni. Nici măcar în Parlament, opoziția nu și-a făcut simțită prezența. Nu am văzut la știri discuții interminabile cu argumente pro și contra, nu am văzut mii de români în stradă. România tace, ca să aibă motiv să protesteze împotriva Guvernului, atunci când se va petrece prima nenorocire.