Românii vor avea 15 zile libere legale anul viitor. Numai 9 vor fi în cursul săptămânii
Românii vor avea, anul viitor, 15 zile libere legale, conform Codului Muncii, dar nouă vor fi în timpul săptămânii, faţă de şapte în 2021 şi 11 în 2020.
Zilele libere legale în 2022 sunt:
* 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;
* 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
* 22 aprilie (Vinerea Mare):
* 24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;
* 1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
* 1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri:
* 12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
* 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni;
* 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;
* 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;
* 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.
Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.
Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă şi/ sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate, prevede Codul Muncii.