Romanul din nou pe podium la tenis
În perioada 19-21 decembrie, Clubul Sportiv Municipal Roman a fost reprezentat de sportiva Loghin Delia la „Cupa Monitorul Suceava”, competiție aflată în circuitul Federației Române de Tenis. Nu mai puțin de 50 de concurenți din București, Suceava, Iași, Bacău, Botoșani, Vaslui, Piatra Neamț, Brașov, au participat la ediția cu numărul 6 a întrecerii de categoria 1 care s-a disputat la Complexul Sportiv „Unirea” din Suceava.
Competiția s-a desfășurat pe două categorii de vârstă, 10 și 14 ani și a fost un bun prilej pentru sportivi de a-și testa abilitățile pe terenul de zgură. Sportiva noastră a reușit prin tact și fair-play să ocupe locul al II-lea pe tabloul câștigătorilor.