Romanul va avea, de acum, un sediu al Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor (SPCRPCIV).

Romanul va avea, de acum, un sediu al Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor (SPCRPCIV).

Este o realizare extrem de importantă având în vedere că aproximativ 40% dintre locuitorii județului Neamț se află în zona Roman, Roman Metropolitan şi localitățile apropiate.
Toți aceşti oameni sunt nevoiți să parcurgă distanța până la Piatra Neamț pentru a avea acces la serviciile de eliberări permise sau înmatriculări ale vehiculelor.
Este vorba de consum de timp, de bani, supra-aglomerarea oficiului SPCRPCIV din Piatra Neamț, cozi pe care nimeni nu şi le doreşte.

Am început demersurile pentru deschiderea acestui sediu la Roman încă din perioada în care am activat ca prefect, în colaborare cu primarul municipiului Roman de la momentul respectiv, domnul Lucian Micu. Nu am încetat să caut soluții pentru rezolvarea acestei situații până acum, când ne putem bucura de eficientizarea serviciilor administrative prin crearea unui noi punct de lucru, mai aproape de oameni.

Îi mulțumesc, în deosebi, domnului ministru al Afacerilor Interne, Lucian Bode, pentru sprijinul pe care ni l-a arătat în rezolvarea acestei situații, cât şi colegilor liberali, domnul primar Achiriloaei şi domnul deputat Leoreanu, care mi-au fost alături şi au susținut deschiderea sediului SPCRPCIV la Roman.

Dovada că şi la Roman #sepoate!
Secretar de stat