Romașcan tâlhărit in plina strada. Acesta a rămas fără bani și telefon

La data de 2 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Roman.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în noaptea de 1 spre 2 iulie a.c., în jurul orei 01.00, în timp ce se afla pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Roman, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din aceeași localitate, ar fi fost deposedat prin violență de o persoană, de suma de 100 de lei și de un telefon mobil.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a fost identificată și depistată persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Roman.
Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26 din 2024, acesta declarând faptul că nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i adusă la cunoștință posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție.
Față de bărbatul în vârstă de 37 de ani, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț.
La data de 3 iulie a.c., persoana în cauză a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind luată măsura arestării preventive.