Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

ROMAȘCANII AU NEVOIE DE O SALĂ DE SPECTACOLE

Desfășurarea, la sfârșitul săptămânii trecute, a Festivalului Interjudețean de Teatru ”Gong” în sala de festivități a Primăriei, absolut improprie pentru desfășurarea unui spectacol, atât din punct de vedere al numărului de locuri existent, dar mai ales al sonorizării și al faptului că incinta nu corespunde, din punct de vedere al izolării fonice, a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, necesitatea unei investiții într-o sală de spectacole, care să corespundă tuturor standardelor specifice unui asemenea obiectiv. Una din soluții ar fi depunerea unui proiect pe fonduri europene de reabilitare a Cinematografului ”Unirea”, proiect la care se lucrează.

Un al doilea proiect, prin care ar trebui reabilitată sala de festivități a Primăriei, vizează proiectul de modernizare în totalitate a clădirii, care este unul din monumentele arhitectonice, de mare valoare ale Romanului, proiect blocat pentru moment în faza de obținere a acordului pe care Ministerul de Finanțe, prin ANAF, trebuie să-l dea în vederea cofinanțării părții sale de clădire. Ministerul de Justiție și-a dat acordul pentru partea sa de clădire. Imobilul nu poate fi modernizat decât în totalitate.

O altă problemă este cea legată de demersurile juridice de obținere a admnistrării Casei de Cultură a Sindicatelor, prin care și această clădire să poată intra pe un proiect european de reabilitare și modernizare. Este știut faptul că Asociația Caselor de Cultură, organism inventat după Revoluție, care a pus mâna pe această clădire ca și pe cele similare din întreaga țară,nu are forța financiară de a se ocupa de acest tip de imobile publice, care se află într-o stare avansată de degradare. Nu există voința politică guvernamentală de rezolvare a apartenenței juridice a unei asemenea clădiri, din cauza grupului de interese care roiesc în jurul acestora. Până atunci, astfel de clădiri supraviețuiesc din închirierea unor spații către societăți particulare, care investesc haotic, în interior, în propria porțiune de spațiu, fără a se putea accesa vreun proiect european. Asta în condițiile în care aceste case de cultură sînt înglodate în datoriile pe care le au față de administrațiile publice locale, reprezentand impozitul pentru terenul de sub ele. Casa de Cultură de la Roman a făcut eforturi uriașe de a vărui, pe cont propriu, fațada clădirii, dar marile probleme constau în imposibilitatea de a moderniza interiorul acesteia, în special sala mare, care are nevoie urgentă de intervenții, mai ales în sistemul de încălzire a scenei. Investiții importante trebuie făcute în schimbarea mobilierului, în refacerea cabinelor de sub scenă sau în modernizarea sistemului acustic.