Satul românesc omagiat de elevi la Casa Vlădicăi
În data de 17 mai, Casa Vlădicăi, obiectiv muzeal aflat în localitatea nemțeană Stănița, a fost gazdă primitoare pentru 15 elevi de la Școala Gimnazială Stănița, care au desfășurat un program artistic și au fost antrenați în jocuri interactive de tineri din ATOR Roman.
Casa Vlădicăi din localitatea nemțeană Stănița a fost spațiul în care 15 elevi de ciclu primar, sub îndrumarea doamnei învățător Todireanu Denisia au desfășurat un program artistic, fiind îmbrăcați în frumosul port tradițional românesc. Mai întâi au participat la un tur ghidat al acestui obiectiv muzeal identificând numeroase obiecte de uz casnic și gospodăresc aparținând ctitorilor Neculai și Anica Giosanu, au admirat articolele de vestimentație tradițională, dar și veșminte și cărți bisericești, apoi au fost introduși în atmosfera secolului al XIX-lea de către tinerii atoreni care au prezentat elevilor numeroase evenimente din viața Episcopului Melchisedec Ștefănescu, cel care a fost comemorat la Roman în contextul împlinirii a 127 de ani de la nașterea sa în ceruri, cu prilejul celei de a XIX-a ediția a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu”.
Totodată, tinerii elevi au interpretat câteva câtece populare așezându-se la războiul de țesut sau analizând cu mare atenție obiectele pe care străbunicele lor le foloseau pentru a țese sau împleti articole neprețuite care peste timp au însumat zestrea tradițională a românilor. De asemenea, în mijlocul copiilor a fost prezentă și doamna Ichim Mirela, directorul școlii, care i-a felicitat pentru activitate și i-a încurajat să conserve cu grijă patrimoniul pe care străbunicii și bunicii lor l-au lăsat moștenire.
În partea a doua a întâlnirii, tinerii atoreni au interacționat cu elevii, pe care i-au antrenat în jocuri interactive în curtea acestui așezământ cultural, într-o atmosferă de bucurie și voie bună. Această activitate se înscrie în seria evenimentelor dedicate de ATOR, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, satului românesc, în contextul declarării anului 2019, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca fiind Anul omagial al satului românesc (al preoților, profesorilor și primarilor gospodari).
La final, copiii au primit pliante în care au putut vedea imagini ale muzeului și istoricul său, apoi au notat câteva gânduri în Cartea de onoare a acestui obiectiv.