Scandalagiu cu mandat de arestare, depistat și reținut de polițiști
Polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ion Creangă au depistat și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Neamţ un tânăr din localitatea Valea Ursului, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă.
La data de 14 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ion Creangă au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Panciu pe numele unui tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Valea Ursului.
Cel în cauză este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, față de acesta fiind dispusă anterior măsura preventivă a arestului la domiciliu.
La data de 29 martie a.c., tânărul ar fi părăsit imobilul unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, deplasându-se la un bar din localitatea Oniceni, fiind găsit de către un echipaj de poliție.
Întrucât persoana în cauză nu a respectat obligațiile stabilite, polițiștii au sesizat instanța care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Tânărul a fost depistat şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamţ.