Schimbari majore pentru soferi de la 1 ianuarie. Cine sunt persoanele care nu vor mai putea sa obtina permis de conducere
Incepând cu 1 ianuarie, tinerii care vor să obțină permisul de conducere nu vor mai putea să urmeze cursurile unei școli de șoferi dacă nu au cel puțin zece clase absolvite.
Prin această nouă regulă impusă prin Codul Rutier se dorește evitarea analfabeților. Pe de o parte, aceștia sunt tot mai des întâlniți de polițiști în trafic.
Pe de altă parte, au existat numeroase cazuri prezentate de media în care șoferii nu știau nici măcar să se semneze, dar dețineau un permis de conducere.
De asemenea, o altă modificare a Codului Rutier îi vizează pe șoferii care suferă de anumite afecțiuni medicale. Ei vor fi obligați să se prezinte mai des la controale medicale.
Este vorba despre persoanele care suferă de boli de inimă ori de diabet, întrucât aceste afecțiuni le pot pune în pericol capacitatea de a reacționa la timp atunci când se află în trafic.
Noile reglementări ale Codului Rutier prevăd și că cei care sunt prinși vorbind la telefon în timp ce se află la volan să poată fi sancționați prin suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.