Se apropie sezonul estival și Costinești riscă să PIARDĂ atestatul turistic
Ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a spus că la Costinești, situația este îngrijorătoare, mai ales în ceea ce privește siguranța turiștilor.
O echipă a Direcției Generale Turism a organizat o acțiune de control în stațiunea de interes național Costinești. Neregulile identificate la nivelul structurilor de cazare și a celor de alimentație publică, dar și lipsa de salubrizare a spațiilor publice au fost constatate și de inspectorii delegați ai Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT).
„O primă serie de măsuri de remediere trebuie implementată până la deschiderea sezonului estival! În caz contrar, vom fi nevoiți să recurgem la retragerea clasificării turistice, care duce la sistarea activității economice a operatorilor de profil din Costinești.” a mai declarat Ministrul Turismului. ”Situația pe care am găsit-o în Costinești reprezintă o pată neagră asupra întregii imagini a destinației turistice România”