Se redeschide circulația pe DN 7C Transfăgărășan
Circulația rutieră va fi redeschisă miercuri, 15 iunie, pe DN 7C – Transfăgărășan.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de miercuri, 15 iunie, ora 08.00, traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărășan va fi redeschis circulației pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul kilometric 104 (Piscu Negru) – 130+800 metri (Cabana Bâlea Cascadă).
Anunțul a fost făcut și pe pagina de Facebook a Direcției Regionale de Drunmuri și Poduri Brașov.
”CNAIR a reușit în acest an, printr-un efort susținut și cu ajutorul condițiilor meteo favorabile, să efectueze lucrările necesare pentru curățarea și pregătirea drumului, cu două săptămâni mai devreme față de termenul obișnuit, respectiv 1 iulie”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a DRDP Brașov.
sursa foto: Facebook/ DRDP Brașov