Ședință de analiză a pregătirii Recensământului Populației și Locuințelor în Neamț
Comisia Județeană Neamț pentru Recensământul Populației și Locuințelor s-a întrunit astăzi, 3 februarie, în ședință de lucru, convocată de prefectul Adrian Niță, pentru a analiza stadiul pregătirilor aferente demarării acestei cercetări complexe în județul Neamț. La întâlnire au participat reprezentanți ai Direcției Regionale de Statistică Neamț, Consiliului Județean, Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului Școlar, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară și ai Oficiului Român pentru Imigrări – Biroul pentru Străini Neamț.
Claudiu Harabagiu-Leporda, directorul DRS Neamț, a prezentat activitățile desfășurate până în prezent în județul Neamț, conform calendarului RPL stabilit, precizând că, în ultimul an, a fost realizată o hartă cu toate clădirile locuite și rețeaua de străzi din Neamț. A fost un efort considerabil, atât din partea DRS Neamț, cât și din partea primăriilor cu care s-a colaborat pentru realizarea acestei hărți complete și care a stat la baza stabilirii sectoarelor de recensământ.
Conform calendarului RPL 2021, în această perioadă, se preiau în baza de date a recensământului informații din surse administrative, urmând ca, în perioada 14 martie – 15 mai, să înceapă colectarea datelor de la populație, prin autorecenzare și autorecenzare asistată, iar în intervalul 16 mai – 17 iulie, să aibă loc recenzarea persoanelor care nu s-au autorecenzat, prin interviu față în față, cu ajutorul recenzorilor.
Colectarea datelor pe teren se va realiza, în județul Neamț, cu 763 de persoane, 661 recenzori, 19 recenzori-șefi și 83 de coordonatori (câte unul pentru fiecare unitate administrativ-teritorială). Pentru a sprijini persoanele care vor să se autorecenzeze, la începutul lunii martie vor fi amenajate și punctele fixe pentru autorecenzare asistată (ARA), în toate cele 83 de UAT-uri din Neamț.
Ca element de noutate al acestui recensământ, nu se vor mai folosi chestionare tipărite. Datele vor fi completate electronic, pe tablete, și vor fi introduse în baza RPL, fiind criptate și anonimizate imediat. Acest lucru elimină perioada de introducere a datelor, astfel încât primele rezultate statistice privind populația și locuințele vor fi disponibile la sfârșitul anului în curs.
Ca idee principală a ședinței comisiei județene s-a desprins importanța autorecenzării, mai ales că legislația oferă o zi liberă plătită salariaților care completează online chestionarul, pe site-ul www.recensamantromania.ro, începând din 14 martie.
Prefectul Adrian Niță, președinte al Comisiei Județene RPL a subliniat importanța recensământului, ale cărui date vor sta la baza deciziilor socio-economice pentru dezvoltarea viitoare a județului Neamț. „Pentru a putea construi și dezvolta, este necesar să știm de la ce pornim, iar Recensământul Populației și Locuințelor din acest an ne va oferi imaginea reală și completă de care avem nevoie pentru planurile de viitor. Este foarte important ca fiecare nemțean să participe la recensământ, atât pentru că este o obligație legală, cât și pentru că este, practic, o datorie civică să sprijinim realizarea acestei cercetări complexe. Vă asigur că Instituția Prefectului Județului Neamț și toate instituțiile județene vor sprijini desfășurarea în cele mai bune condiții a acestui recensământ, astfel încât rezultatele să fie corecte și să poată fi folosite în beneficiul județului și al locuitorilor săi!“, a declarat prefectul Adrian Niță.