Serviciile Google au picat, astăzi. YouTube şi Gmail nu au mai putut fi accesate
Gmail, YouTube şi Google Drive au fost indisponibile luni, iar problema a afectat persoane de pe tot globul.
- Gmail, YouTube şi Google Drive au fost picate, luni, timp de jumătate de oră.
Timp de aproximativ jumătate de oră, nicio persoană nu a putut accesa aceste servicii Google, primind un mesaj că “ceva nu funcţionează”.
Potrivit Reuters, persoane din toate ţările au fost afectate de problemele tehnice. Compania nu a comunicat până acum care a fost cauza picajului.
Reacţia utilizatorilor după ce au văzut că serviciile Google au picat
Fără YouTube şi Gmail, persoanele au luat cu asalt Twitter şi Facebook şi au început să glumească pe seama situaţiei.
“A venit ziua în care nu mai poţi folosi Google. E 2020 şi nimic nu mai este normal“, a scris un tânăr pe Twitter.
“Google a fost contactată pentru a comenta situaţia, însă un purtător de cuvânt a precizat că nu îşi poate verifica mail-ul“, a glumit un altul.
Alte persoane au comentat că acum va veni în sfârşit şi vremea motorului de căutare Bing.