Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Sfârșit tragic pentru un bărbat din județul Neamț. A murit după ce și-a secționat artera femurală încercând să sară un gard

0

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 40 de ani din localitatea Nemțișor, județul Neamț. Bărbatul a murit după ce a încercat să sară un gard și și-a secționat artera femurală.

Potrivit IPJ Neamț, cumplitul incident s-a produs duminică noaptea, în jurul orei 22.30, în localitatea Nemțișor.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 40 ani, din localitatea Pipirig, se află inconștient, lângă un imobil din localitatea Nemțișor.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că bărbatul ar fi consumat, împreună cu alte două persoane, băuturi alcoolice la imobilul respectiv. Apoi a vrut să sară un gard metalic și s-a înțepat în  țepușele din metal ale gardului unei gospodării.

Bărbatul și-ar fi secționat artera femurală

Echipajul medical deplasat la fața locului a efectuat mai multe manevre de resuscitare, bărbatul fiind transportat în cel mai scurt timp la o unitate medicală, unde acesta a decedat.

În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.