Dental Alliance

Alegeri 2024

November 21, 2024

Șoferi surprinși în neregulă în trafic de polițiștii nemțeni

0

La data de 26 mai a.c., în jurul orelor 19:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, au oprit pe raza localității Icușești, un moped condus de un minor, în vârstă de 17 ani. De asemenea cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, mopedul în cauză nu avea efectuată inspecția tehnică periodică și nici nu avea încheiată o poliță de asigurare RCA valabilă, fapt pentru care conducătorul mopedului a fost sancționat contravențional, totodată fiindu-i aplicată și sancțiunea complementară a reținerii plăcuței cu numărul de înregistrare.  Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 26 mai a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe b-dul 9 Mai, au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția Bicaz către Bacău, acesta fiind condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Dumbrava Roșie. În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

***

La data de 25 mai a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Dumbravei, din Săbăoani, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare a reieșit o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducearea unui vehicul sub influența alcoolului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.