Spitalul Mobil de la Leţcani va fi redeschis marţi
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, Vasile Cepoi, a anunţat, sâmbătă, că Spitalul Mobil de la Leţcani va fi redeschis marţi, 12 octombrie, pentru persoanele aflate în stare gravă din cauza infectării cu COVID-19, acesta urmând să funcţioneze după mai bine de opt luni de când a fost închis pentru curăţenie.
Potrivit sursei citate, pentru început la Spitalul Mobil de la Leţcani va funcţiona un salon de 6 paturi în care vor fi aduşi pacienţi în stare gravă. Pentru punerea în funcţiune a spitalului mobil va fi nevoie de 60 de asistenţi medicali şi 18 medici.
Potrivit sursei citate, pentru început la Spitalul Mobil de la Leţcani va funcţiona un salon de 6 paturi în care vor fi aduşi pacienţi în stare gravă. Pentru punerea în funcţiune a spitalului mobil va fi nevoie de 60 de asistenţi medicali şi 18 medici.
„MApN a detaşat o echipă medicală şi cu ofiţeri de Stat Major, medici, pentru a ajuta, coordona şi a mentoriza pe colegii noştri care îşi desfăşoară sau îşi vor desfăşura activitatea în acest modul extern a spitalului de Boli Infecţioase. Suntem aici ca să ajutăm, să sprijinim, să informăm dacă identificăm anumite probleme şi să încercăm să le rezolvăm pentru binele şi siguranţa pacientului. Vreau să ne asigurăm că există proceduri cu acest spital, că sunt cunoscute de personal, că problemele tehnice, dacă au fost, să se încerce rezolvarea lor şi dacă reuşim să identificăm anumite riscuri să luăm toate măsurile ca să prevenim apariţia acestora. Deocamdată, astăzi ne-am familiarizat cu ce am găsit la faţa locului. Încercăm să obţinem răspunsurile la toate întrebările şi să gândim scenarii care ne-ar putea pune probleme pe viitor, astfel încât începând de marţi să putem primi în siguranţă primii pacienţi. Suntem în discuţii cu partea tehnică, specialiştii de la ISU au competenţa să verifice siguranţa la incendii, sunt discuţii pentru a se asigura o evaluare energetică, un audit energetic sau o evaluare a instalaţiilor electrice să vedem dacă suportă încărcarea pe aparatură medicală în condiţii maximale. Vom trage nişte concluzii astfel încât să nu începem activitatea fără a avea o siguranţă minim posibilă, dar să prevenim anumite incidente”, a precizat col. medic Daniel Ionuţ Derioiu.
Şefa UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, care este şi coordonator SMURD la nivel regional, a declarat că „este clar o situaţie de urgenţă care continuă să fie o situaţie de pandemie”. Aceasta a precizat că personalul medical este epuizat şi face tot mai greu faţă din cauza numărului mare de pacienţi COVID şi non-COVID care se adresează UPU.
„Noi avem 10 pacienţi de terapie intensivă în UPU şi 12 pacienţi non-ATI. La Leţcani deschiderea prioritară va fi a paturilor ATI. Ne concentrăm să fie deschis primul salon de 6 pacienţi. Este pregătit sub cele mai multe aspecte. Personalul va prelua, va face instruirea, şi vom putea prelua primii şase pacienţi. Următorul pas, care se pregăteşte de astăzi, este încă un salon de şase pacienţi. Planul Spitalului de Boli Infecţioase este să deschidă şi saloane pentru pacienţii cu necesar de oxigen dar fără terapie intensivă. Despre asta s-a discutat astăzi, de la suport logistic, tehnic, până la graficul de personal. S-a lucrat inclusiv pe saloanele care vor primi aceşti pacienţi. Va fi un salon de terapie intensivă care va primi primii şase pacienţi. Avem în proiect pentru următoarele zile pentru încă şase pacienţi. Nu e vorba doar de paturi efectiv, de ventilatoare şi echipament medical, e tot ceea ce înseamnă suportul uman profesionist de la spitale din Iaşi şi MApN şi cu tot ceea ce înseamnă suportul logistic: oxigen, încălzire, apă, utilităţi (…). Este greu pentru fiecare din echipe, pornind de la medicul de specialitate ATI la cel care mută tuburile de oxigen”, a spus dr. Cimpoeşu.
Spitalul Mobil de la Leţcani a fost cumpărat anul trecut şi a fost dat spre folosinţă la începutul lunii septembrie 2020, pe perioada pandemiei de COVID-19, Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi. Unitatea sanitară mobilă a devenit operaţională de la mijlocul lunii octombrie 2020 şi a funcţionat până în luna ianuarie 2021. Iniţial s-a anunţat că spitalul va fi închis pentru câteva zile, timp în care se vor face lucrări de dezinfectare şi sterilizare, precum şi lucrări de mentenanţă, însă de atunci spitalul nu a mai fost redeschis.