Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Succes remarcabil pentru sportivii romașcani la competiția Trofeul Cybernet Audi Center din Bacău

0

Doi dintre sportivii legitimați la CSM Roman au obținut rezultate remarcabile la cea de-a treia ediție a competiției desfășurate pe terenurile bazei SCM Bacău. Evenimentul a fost un real succes, atrăgând participarea a 55 de sportivi talentați.

Delia Loghin a obținut o performanță excepțională, clasându-se pe locul I la categoria de vârstă 14 ani, la secțiunea feminină. Efortul și determinarea pe care le-a demonstrat sunt admirabile, făcând-o o adevărată campioană și un model pentru ceilalți sportivi din cadrul clubului. Felicitări, Delia!

Totodată, Rareș Clapa merită felicitări pentru locul 5 obținut la categoria de vârstă 12 ani, o categorie superioară vârstei sale. Rezultatul său remarcabil demonstrează potențialul și curajul său de a se măsura cu sportivi mai experimentați. Bravo, Rareș! Suntem mândri de tine!

Tot la această competiție au participat si Pal Giulio locul 2 seniori, Pal Giulio și Grigoraș Victor locul 1 la seniori dublu, ambii legitimați la TCM Roman. Aceste rezultate deosebite nu ar fi fost posibile fără eforturile și sprijinul dedicat al antrenorului Ionel Cobuz și susținătorilor din cadrul CSM Roman. Ei merită recunoștința noastră pentru pregătirea atentă a sportivilor și implicarea lor deplină în obținerea acestor rezultate de succes.

CSM Roman continuă să se mândrească cu performanțele sportivilor săi și să susțină dezvoltarea talentelor din cadrul clubului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.