Tânăr de 23 de ani, fără permis, la volan prin Roman. I s-a întocmit dosar penal
La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Roman aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control a traficului rutier, au procedat la oprirea în trafic, pe strada Profesor Dumitru Mărtinaş, în municipiul Roman, a unui autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Trifești, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.