Dental Alliance

October 14, 2025

Tânăr din Piatra Neamț, reţinut pentru furturi din societăţi comerciale. Trei percheziţii efectuate de polițiști

0

Luxury by Aqua Dent

Un tânăr în vârstă de 23 ani, din Piatra-Neamţ, a fost reţinut pentru săvârşirea mai multor furturi din societăţi comerciale de pe raza oraşului, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.

În acest dosar, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din Piatra-Neamţ au efectuat trei percheziţii domiciliare în urma cărora au ridicat mai multe unelte şi echipamente electrice.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 20 noiembrie – 13 decembrie, suspectul ar fi săvârşit mai multe furturi calificate din unităţi comerciale, garaje şi locuinţe din oraş.

Iazul Lateș Bârgăoani

„Ulterior acesta cu ajutorul unui alt tânăr, de 23 de ani, din Piatra-Neamţ, ar fi valorificat bunurile sustrase, contra unor sume de bani. Şapte persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ, în vederea audierii. În baza probatoriului administrat, faţă de persoana în cauză procurorul a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

În activităţi au fost angrenaţi poliţişti de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ şi jandarmi din cadrul IJJ Neamţ. Agerpres

Leave a Reply