Tânăr din Stănița reținut pentru încălcarea ordinului de protecție. Nu avea voie să se apropie nici de soție, nici de copii!
Un tânăr de 27 de ani, din Stănița, a fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa și ar fi distrus mai multe bunuri din curtea locuinței soției sale.
La data de 28 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați de către o tânără de 22 de ani, cu privire la faptul că soțul său, de 27 de ani, a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.
Echipajul de poliție s-a deplasat la locul indicat în sesizare, constatând faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul ar fi pătruns în curtea locuinței soției sale, unde ar fi distrus mai multe bunuri, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu emis de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Stănița la data de 25 septembrie 2020, prin intermediul căruia s-a dispus evacuarea acestuia din locuința comună, fiind obligat să păstreze o distanță de minim 200 de metri față de femeia în cauză și copiii acestora.
La data de 30 septembrie a.c., în urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu și distrugere, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.