Tragedie lângă Bacău. Accident feroviar cu 4 victime, 2 adulți și 2 copii
Astăzi, în jurul orei 15.30, polițiștii băcăuani au fost sesizați prin 112, de către mecanicul de pe locomotiva trenului de persoane, Suceava-București, despre faptul că a intrat in coliziune cu un autoturism care nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu cale ferată, prevăzută cu indicator.
Din impact au rezultat 4 victime, 2 adulți și 2 copii. Polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Feroviare efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată situată la ieşire din halta de mişcare (Hm) Orbeni.