Un băiat de 12 ani a ars de viu într-un sat din Neamţ
Tragedie cumplită, seara trecută, după ce un băiat de 12 ani, cu handicap mintal și tulburări de comportament, a ars de viu în casa familiei din din satul Bărc-Goșmani, comuna Români, judeţul Neamţ.
Din nefericire, echipajul medical l-a găsit pe băiat mort, cu arsură termică pe 80% din corp, potrivit Luminiței Rozoschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.
La fața locului au ajuns și polițiștii, care au solicitat, în jurul ore 19.00, un echipaj de pompieri care să intervină în cazul în care ar fi apărut un alt focar de incendiu.
Militarii de la Roman s-au dus la solicitare, dar n-au mai intervenit, fiindcă incendiul a fost stins.
Băiatul găsit carbonizat avea handicap mintal
Potrivit zch.ro, băiatul avea probleme de sănătate și era în evidență cu handicap mintal și tulburări de comportament.
Se pare că tragedia de aseară s-a petrecut după ce mama a făcut focul în cameră și apoi s-a dus să-i aducă de mâncare.
Polițiștii au deschis o anchetă, pentru a afla cu exactitate în ce împrejurări i-au luat foc băiatului hainele.