Un bărbat și-a încercat norocul și a condus fără a avea permis. N-a avut nici noroc… A fost reținut de polițiști.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț au identificat și reținut un tânăr, de 21 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 4 septembrie a.c., polițiștii rutieri s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în noaptea de 2/3 septembrie 2019, un tânăr de 21 de ani, a condus un autoturism pe raza localității Vânători-Neamț și a orașului Tîrgu Neamț, fără a deține permis de conducere.
În baza probatoriului administrat, tânărul din Vânători-Neamț a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Astăzi, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.