Un minor a plecat la plimbare cu mașina, fără permis. A fost oprit de polițiștii nemțeni
În noaptea de 29 spre 30 decembrie a.c., în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Petru Movilă, din Piatra Neamț, au depistat un autoturism condus de un minor de 17 ani, din Piatra Neamț. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
***
Dragi tineri, cu siguranță va veni și vremea în care veți deveni posesori de permis de conducere. Responsabilitatea pe care o aduce un permis de conducere este mare, atât pentru voi cât și pentru cei cu care vă întâlniți în trafic. Pentru a obține permisul de conducere sunt necesare reflexe și cunoștințe, care pot fi dobândite doar sub supravegherea unui instructor. Dragi părinți, vorbiți cu copiii dumneavoastră și explicați-le riscurile la care se supun dacă conduc un autoturism, fără să dețină permis de conducere. Chiar dacă sunt la vârsta în care acumularea de experiențe noi este pe primul plan pentru tineri, aceste experiențe trebuie să fie constructive să îi ajute în a deveni adulți responsabili.