Un nemțean și-a incendiat apartamentul și apoi a rupt sigiliile aplicate pe ușă, pentru a vedea cât de rău a fost focul…
La data de 3 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, la un imobil din municipiul Piatra-Neamț se manifestă un incendiu. În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Piatra-Neamț s-a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 69 de ani și-ar fi incendiat în mod intenționat apartamentul. Totodată la data de 04 martie a.c., bărbatul în cauză ar fi rupt sigiliul aplicat pe ușa apartamentului și ar fi intrat în interior, pentru a vedea urmările incendierii.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, în vederea luării unei măsuri preventive.