Un tânăr a fost reținut când a sustras, dintr-un magazin din Roman, produse de aproape 2.000 de lei.
Polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr din Iași, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.
La data de 1 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către agentul de pază al unei societăți comerciale cu privire la faptul că a surprins o persoană care a sustras mai multe bunuri.
Din cercetări a reieșit faptul că, un tânăr de 18 ani , din Iași, ar fi pătruns, fără drept, în incinta societății comerciale din Roman, însoțit de alte trei persoane, de unde ar fi sustras mai multe produse, prejudiciul fiind estimat la 1899,74 lei.
Astfel, în momentul părăsirii magazinului, tânărul a fost surprins în flagrant delict de către agentul de pază. Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Astăzi, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările în vederea depistării și identificării persoanelor bănuite de comiterea faptei și documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.