Un tânăr din Neamț a șantajat o tânăra de 21 de ani că va publica fotografii indecente cu ea și a fost reținut
La data de 13 ianuarie a.c., orele 14.00, în urma unei sesizări primite de la o tânără de 21 de ani, din Târgu Neamţ, referitoare la comiterea infracţiunii de şantaj, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Neamţ, au organizat unui flagrant.
Astfel, a fost identificat şi prins un tânăr de 17 ani, din Vânători, în timp ce primea de la persoana vătămată, suma de 450 de euro. Banii au fost solicitaţi de acesta pentru a nu publica sau transmite altor persoane fotografii în care tânăra apărea în ipostaze intime.
În urma audierilor, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de şantaj, urmând ca astăzi să fie prezentat Instanţei de Judecată cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii l-au introdus în Arestul I.P.J. Neamţ.