Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Unii angajați pot beneficia de concediu de odihnă suplimentar. Care sunt condițiile

0

Polițiștii din penitenciare vor beneficia de concediu de odihnă suplimentar. Aceeași facilitate o au și angajații din instanțe și parchete, potrivit legislației intrate în vigoare.

Polițiștii de penitenciare care-și desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite, adică vătămătoare, grele sau periculoase, beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar, plătit, de șapte zile.

Ordinul MJ 1144/C/2022 publicat luni în Monitoril Oficial, prevede că:

“polițiștii de penitenciare din sistemul administrației penitenciare care își desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase, stabilite pe baza determinărilor pentru evaluările de risc profesional prevăzute de cadrul legal aplicabil, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, plătit, de 7 zile calendaristice”.

Polițiștii care pot beneficia de acest concediu de odihnă suplimentar trebuie nominalizați de către comisiile tehnice de securitate și sănătate în muncă, ce se organizează la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor și al fiecărei unități subordonate acesteia, potrivit avocatnet.ro.

Pentru cei care, la data efectuării concediului de odihnă suplimentar, nu mai lucrează în condiții deosebite, durata acestuia se stabilește proporțional cu timpul lucrat în astfel de condiții în anul calendaristic respectiv.

Pentru polițiștii de penitenciare angajați în cursul anului, concediul suplimentar va fi stabilit proporțional cu timpul efectiv lucrat în condiții deosebite, respectiv de la data încadrării până la sfârșitul anului calendaristic.

Concediu de odihnă suplimentar pentru angajații din justiție

Prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, ce au intrat în vigoare, judecătorii și procurorii pot primi cinci zile lucrătoare de concediu plătit. Este vorba despre concediul paternal, pentru bărbați, la nașterea copilului, potrivit zf.ro.

Grefierii și personalul conex vor beneficia, pe lângă concediul paternal, și de o zi liberă pentru controlul medical anual.

Potrivit Legii concediului paternal nr. 210/1999, tatăl copilului nou-născut are dreptul la un concediu plătit de cinci zile lucrătoare, cu condiția ca acesta să fie asigurat în cadrul sistemului asigurărilor de stat.

Din 2020, polițiștii, cadrele militare, soldații, gradații profesioniști și funcționarii publici din penitenciare pot beneficia și ei, alături de ceilalți tați salariați, de concediul paternal plătit de cinci zile lucrătoare, potrivit avocatnet.ro.

Concediul se acordă numai la cerere, în primele opt săptămâni de la nașterea copilului. Tatăl trebuie să prezinte acte doveditoare – certificatul de naștere al copilului, din care să rezulte calitatea sa de tată. Pe perioada concediului, tatăl aflat în concediu paternal va primi o indemnizație egală cu salariul corespunzător perioadei respective, ce va fi plătită din fondul de salarii al angajatorului.

Durata concediului paternal se poate prelungi prin absolvirea unui curs de puericultură. Prelungirea se va face o singură dată, cu încă zece zile lucrătoare.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.