Vecina dementului de la Războieni, în stare foarte gravă
O tragedie inimaginabilă s-a petrecut în comuna Războieni, în ziua de 6 iunie, când Constantin Brumă, de 43 de ani, paznic la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică de la Războini, aflat în timpul său liber, și-a înjungheat mama și un vecin, care au decedat imediat, din cauza rănilor deosebit de grave.
Conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, subinspector Elena Bulgărea, polițiștii au fost sezizați de către un vecin la 112.
”În urma sesizării din ziua de 6 iunie, în jurul orei 8, la fața locului au ajuns echipaje de poliție și luptători de intervenție rapidă, care au acționat, inclusiv cu utilizarea armanentului din dotare și executarea a patru focuri de avertisment, în urma cărora așa au reușit să imobilizeze agresorul. Cercetările au fost preluate de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IJP Neamț.
Dimensiunile tragediei sunt însă imense. Constantin Brumă a avut un acces de furie, în dimineața zilei de 6 iunie, când bărbatul a rămas acasă și, după o ceartă cu mama lui, a luat cuțitul și a lovit-o de mai multe ori. Vecinul acestuia, Gheorghe Laiu, în vârstă de 78 de ani, auzind strigătele de ajutor ale femeii, a încercat să-l calmeze pe agresor dar a fost și el înjunghiat mortal. Soția acestuia, M. Laiu, în vârstă de 69 de ani, a încercat și ea să intervină, dar a căzut, la rândul ei pradă furiei dementului, care n-a ezitat s-o înjunghe și pe ea. În încercarea de a-l calma, a fost rănit și un polițist, care a fost, deasemenea, înjunghiat suferind ”o plagă toracică anterior nepenetrantă și o plagă la antebrațul drept aparent fără deficiențe funcționale”, dar a fost și el operat de medicii de la Spitalul Județean pentru a se evita alte complicații.
Starea M. Laiu agravându-se a fost transferată la Compartimentul de chirurgie toracică al Spitalului Municipal de Urgență din Roman.
”Pacienta a fost transferată la Spitalul nostru cu plăgi perforante și transfixiante la nivelul stomacului, ficatului și toracelui, fiindu-i perforat plămânul. Pacienta avea plăgi și la nivelul membrului superior stâng. Femeia sângera puternic și medicii au estimat că a pierdut aproximativ doi litri de sânge. Ea se afla deja în insuficiență respiratorie. Pentru că i se făcuseră investigațiile la Spitalul Județean a fost băgată, imediat în sala de operații, unde i s-a montat un tub de dren toracic și i s-a efectuat laparotomie chirurgicală, fiindu-i cusute plăgile de la ficat și stomac. Femeia se află sub supraveghere medicală la Terapie Intensivă, dar starea acesteia este mediocră, din cauza faptului că suferă și de alte afecțiuni grave:hipertensiune arterială, diabet zaharat, obezitate, la care se adugă vârsta destul de înaintată”, a declarat dr. Oana Onu, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență din Roman.
Din documentele medicale aflate la dispoziția procurorului reiese că bărbatul, care a omorât deja doi oameni, ar suferi de o tulburare de personalitate, aflându-se sub tratament. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat si ultraj. Constantin Brumă este necăsătorit și locuia, împreună cu mama sa, în casa părintească din Războieni. Bărbatul lucra, de peste 20 de ani, la Centrul de Recuperare Războieni. După ce, în 2015, a primit aviz psihologic negativ, a fost tranferat din postul de paznic de noapte, în acela de muncitor necalificat, fără posibilitatea de a intra în contact direct cu bolnavii. El făcea curățenie în curte. Conform informațiilor din presa județeană, bărbatul a fost la serviciu, ultima oară, în 31 mai, când s-a comportat normal. În perioada 1 iunie-5 iunie a fost liber, ca tot personalul care a beneficiat de minivacanța de Rusalii, urmând a se prezenta la serviciu în ziua de 6 iunie. Ancheta a mai scos la iveală faptul că, în luna aprile, bărbatul a avut concediu medical, diagnosticul acestuia fiind ”tulburări de comportament legate de consumul de alcool”.
Rămâne de văzut ce alte aspecte va scoate la iveală ancheta și care sunt vinovățiile celor care i-au tolerat comportamentul care a condus la crimele abominabile săvârșite, cărora i-au căzut victime atâția nevinovați. (sursa foto: ziarpiatraneamt.ro)
Constantin Brumă este necăsătorit și locuia împreună cu mama sa în casa părintească din Războieni. Bărbatul lucra de peste 20 de ani la Centrul de Recuperare Războieni. Ancheta a mai scos la iveală faptul că în luna aprile bărbatul a avut concediu medical diagnosticul acestuia fiind ”tulburări de comportament legate de consumul de alcool”