Venit din județul vecin după lemne, un harghitean a rămas și fără mașină și fără marfă și s-a ales și cu dosar penal
La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 05:20, polițiștii din cadrul Serviciul de Poliție Rurală Târgu-Neamț au oprit, în localitatea Vânători-Neamț, un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 48 de ani, din județul Harghita, care transporta cherestea. Polițiștii au procedat la verificarea documentelor de transport, rezultând că există documente pentru transportul volumului de 34,88 m.c. cherestea.
Deoarece exista suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportat, ansamblul de vehicule a fost însoțit la Ocolul Silvic Târgu-Neamț, unde împreună cu organele silvice și polițiștii Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, din cadrul Serviciului de Ordine Publică Neamț s-a procedat la inventarierea materialului lemnos transportat, rezultând o diferență de 10,55 m.c. cherestea transportată în plus, față de cantitatea înscrisă în documentele de transport.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloc de transport a materialelor lemnoase în volum de peste 10 metri cubi neînsoțite de documente specifice de transport. Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea volumului de 45,433 m.c. cherestea precum și a ansamblului de vehicule, în valoare de aproximativ 50.000 de euro.