Vești ”bune” la prima oră: se prelungește perioda în care comuna Horia primește apă cu porția
Din cauza nivelului foarte scăzut al apei în puțurile din captarea Horia (din trei puțuri funcționează doar unul) și a neacumulării unei cantități suficiente de apă în rezervor care să permită asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă către utilizatorii din Comuna Horia, Compania Județeană Apa Serv S.A. este pusă în situația neplăcută de a anunța prelungirea perioadei de furnizare a apei cu program către utilizatorii din Comuna Horia, în perioada 30.08.2021- 10.09.2021.
Ca urmare, în această perioadă, alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor din Comuna Horia se va realiza în funcție de nivelul de acumulare a apei în rezervor, în intervalele orare: 06:00-08:00 și 16:00-18:00.