(Video) Al doilea centru de la Dragomirești, dedicat persoanelor cu handicap din Roman, prinde contur
Lucrările pentru construirea Complexului de Servicii pentru Persoane Adulte cu Handicap Roman, în comuna Dragomirești, sunt în plin avânt de execuție.
Zidurile viitorului centru sunt tot mai înalte, de la o zi la alta. Cel mai dificil a fost de realizat spațiile subterane ale acestui complex. Este vorba despre adăpostul antiaerian, spațiile de depozitare, etc.
„La finalul proiectului vor fi trei corpuri de clădire, fiecare cu destinația sa. Primul corp reprezintă zona de acces și înregistrare a beneficiarilor și cabinetele medicale, al doilea corp este clădirea administrativă și spațiile de cazare, spații pentru activități, spații de lucru pentru specialiști, iar al treilea corp reprezintă magazia. Suprafața totală construită prin acest proiect va fi de 3.956 metri pătrați. Centrul îi va avea ca beneficiari pe asistații de la Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Handicap Roman“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Tot la Dragomirești, Consiliul Județean Neamț mai gestionează o investiție un centru cu o suprafață totală de 3.853 metri pătrați, care va fi deschis în scurt timp. Acolo vor fi mutați, în 7 locuințe protejate, pacienți cu afecțiuni neuropsihice de la Centrul de Recuperare Psihiatrică Războieni.
Ambele proiecte depășesc suma de 33 milioane de lei ca investiție.